De ce se rupe o plombă dentară?
Doc, mi s-a rupt plomba.”
Este o situație pe care o întâlnim destul de des.
Uneori pacientul vine pentru că a simțit ceva tare în timp ce mânca.
Alteori spune:
„Am mușcat ceva și am simțit că a pocnit.”
Și mai există situația clasică:
„Nu am făcut nimic. Pur și simplu s-a rupt.”
Dar o plombă nu se rupe chiar „din senin”.
De cele mai multe ori există un motiv.
În primul rând, trebuie să înțelegem ce este o plombă.
Obturația este materialul cu ajutorul căruia reconstruim o parte din dinte pierdută, cel mai frecvent din cauza unei carii.
Dar plomba nu devine dinte.
Ea funcționează împreună cu structura dentară care a mai rămas.
Și aici apare una dintre cele mai importante idei ale acestui articol:
Nu contează doar cât de bună este plomba. Contează și cât dinte mai avem.
Dacă ai un dinte din care a rămas foarte puțină structură, nu putem să ne așteptăm ca materialul de obturație să rezolve singur toate problemele.
Mai ales pe o măsea.
Acolo forțele de masticație sunt importante.
Aici este o diferență foarte importantă.
Poți veni la cabinet și să spui:
„Mi s-a rupt plomba.”
Dar când examinăm dintele, descoperim că de fapt s-a fracturat o parte din dinte în jurul obturației.
Se poate întâmpla mai ales atunci când obturația este mare și au rămas pereți dentari subțiri.
Imaginează-ți că ai o măsea din care a fost îndepărtată o cantitate importantă de structură dentară.
Punem materialul de obturație.
Din exterior poate arăta foarte bine.
Dar structura dintelui poate rămâne vulnerabilă.
În timp, forțele repetate de masticație pot produce fisuri sau fracturi.
De aceea, uneori problema nu este:
„Ce material folosim?”
Ci:
„Mai este acest dinte potrivit pentru o simplă plombă?”
Sunt mai multe motive.
Poate apărea uzura materialului.
Poate apărea fractura obturației.
Poate apărea carie la marginea obturației.
Poate exista o problemă de adaptare a restaurării.
Sau poate exista o problemă a dintelui care susține obturația.
Și aici este foarte important să nu ne grăbim.
Dacă o plombă se rupe, nu înseamnă automat că trebuie să punem alta.
Trebuie să vedem ce s-a întâmplat.
Da.
Și acesta poate conta.
Dacă îți scrâșnești dinții sau îi încleștezi foarte puternic, obturațiile și dinții sunt supuși unor forțe suplimentare.
Mai ales noaptea, când tu dormi și habar nu ai ce faci :)
Iar dacă ai o obturație mare pe o măsea și în același timp există bruxism, solicitarea mecanică poate fi importantă.
Nu înseamnă că orice plombă care se rupe este din cauza bruxismului.
Dar este un factor pe care trebuie să îl luăm în calcul.
Perfect posibil.
O obturație nu are o dată de expirare.
Nu există regula:
„A făcut 10 ani, trebuie schimbată.”
Dar nici regula:
„Dacă a ținut 15 ani, mai ține sigur încă 15.”
Restaurările dentare sunt supuse în timp masticației, uzurii, variațiilor de temperatură, igienei orale și riscului de carie.
De aceea trebuie evaluate periodic.
Și aici vreau să repet ceva:
Nu tratăm vârsta plombei. Tratăm starea dintelui și a obturației.
Dacă obturația este funcțională, bine adaptată și dintele este sănătos, nu avem un motiv să o schimbăm doar pentru că este veche.
Se poate întâmpla.
Dar și aici trebuie să vedem ce s-a rupt.
Uneori se fracturează doar o mică parte din material.
Alteori se fracturează o cuspă a dintelui.
Și alteori descoperim o fisură care exista deja.
Așa că atunci când pacientul spune:
„Am mușcat un covrig și mi s-a rupt dintele.”
eu vreau să văd dintele.
Pentru că acel covrig poate să fi fost doar momentul în care problema a devenit vizibilă.
Nu neapărat cauza tuturor problemelor.
În primul rând, nu încerca să repari singur plomba.
Știu că internetul ne-a învățat că putem face aproape orice acasă :)
Dar dintele nu este unul dintre lucrurile pe care aș recomanda să le „reparăm” cu soluții improvizate.
Ideal este să vii la un consult.
Trebuie să vedem:
Punem o obturație nouă și problema este rezolvată.
Dar alteori dintele are nevoie de o restaurare mai protectivă.
De exemplu, o coroană sau o altă soluție indirectă, în funcție de situația clinică.
Pentru că poate exista uzură, fractură, carie secundară, solicitare mecanică mare sau, uneori, o structură dentară deja foarte slăbită.
Și mai este ceva.
O plombă mare nu trebuie privită doar ca o „plombă mare”.
Trebuie să ne uităm la dintele pe care îl susține.
Pentru că obiectivul nostru nu este să ținem plomba în dinte cu orice preț.
Obiectivul este să păstrăm dintele.
Iar uneori, pentru a păstra dintele, trebuie să schimbăm strategia de restaurare.
Așa că, data viitoare când simți că „a căzut plomba”, nu te gândi doar:
„Trebuie să-mi pună alta.”
Este o situație pe care o întâlnim destul de des.
Uneori pacientul vine pentru că a simțit ceva tare în timp ce mânca.
Alteori spune:
„Am mușcat ceva și am simțit că a pocnit.”
Și mai există situația clasică:
„Nu am făcut nimic. Pur și simplu s-a rupt.”
Dar o plombă nu se rupe chiar „din senin”.
De cele mai multe ori există un motiv.
O plombă nu este indestructibilă
În primul rând, trebuie să înțelegem ce este o plombă.
Obturația este materialul cu ajutorul căruia reconstruim o parte din dinte pierdută, cel mai frecvent din cauza unei carii.
Dar plomba nu devine dinte.
Ea funcționează împreună cu structura dentară care a mai rămas.
Și aici apare una dintre cele mai importante idei ale acestui articol:
Nu contează doar cât de bună este plomba. Contează și cât dinte mai avem.
Dacă ai un dinte din care a rămas foarte puțină structură, nu putem să ne așteptăm ca materialul de obturație să rezolve singur toate problemele.
Mai ales pe o măsea.
Acolo forțele de masticație sunt importante.
Uneori nu se rupe plomba. Se rupe dintele
Aici este o diferență foarte importantă.
Poți veni la cabinet și să spui:
„Mi s-a rupt plomba.”
Dar când examinăm dintele, descoperim că de fapt s-a fracturat o parte din dinte în jurul obturației.
Se poate întâmpla mai ales atunci când obturația este mare și au rămas pereți dentari subțiri.
Imaginează-ți că ai o măsea din care a fost îndepărtată o cantitate importantă de structură dentară.
Punem materialul de obturație.
Din exterior poate arăta foarte bine.
Dar structura dintelui poate rămâne vulnerabilă.
În timp, forțele repetate de masticație pot produce fisuri sau fracturi.
De aceea, uneori problema nu este:
„Ce material folosim?”
Ci:
„Mai este acest dinte potrivit pentru o simplă plombă?”
De ce se poate rupe efectiv obturația?
Sunt mai multe motive.
Poate apărea uzura materialului.
Poate apărea fractura obturației.
Poate apărea carie la marginea obturației.
Poate exista o problemă de adaptare a restaurării.
Sau poate exista o problemă a dintelui care susține obturația.
Și aici este foarte important să nu ne grăbim.
Dacă o plombă se rupe, nu înseamnă automat că trebuie să punem alta.
Trebuie să vedem ce s-a întâmplat.
Și bruxismul?
Da.
Și acesta poate conta.
Dacă îți scrâșnești dinții sau îi încleștezi foarte puternic, obturațiile și dinții sunt supuși unor forțe suplimentare.
Mai ales noaptea, când tu dormi și habar nu ai ce faci :)
Iar dacă ai o obturație mare pe o măsea și în același timp există bruxism, solicitarea mecanică poate fi importantă.
Nu înseamnă că orice plombă care se rupe este din cauza bruxismului.
Dar este un factor pe care trebuie să îl luăm în calcul.
Dar dacă plomba s-a rupt după mulți ani?
Perfect posibil.
O obturație nu are o dată de expirare.
Nu există regula:
„A făcut 10 ani, trebuie schimbată.”
Dar nici regula:
„Dacă a ținut 15 ani, mai ține sigur încă 15.”
Restaurările dentare sunt supuse în timp masticației, uzurii, variațiilor de temperatură, igienei orale și riscului de carie.
De aceea trebuie evaluate periodic.
Și aici vreau să repet ceva:
Nu tratăm vârsta plombei. Tratăm starea dintelui și a obturației.
Dacă obturația este funcțională, bine adaptată și dintele este sănătos, nu avem un motiv să o schimbăm doar pentru că este veche.
Și dacă plomba se rupe pentru că am mușcat ceva tare?
Se poate întâmpla.
Dar și aici trebuie să vedem ce s-a rupt.
Uneori se fracturează doar o mică parte din material.
Alteori se fracturează o cuspă a dintelui.
Și alteori descoperim o fisură care exista deja.
Așa că atunci când pacientul spune:
„Am mușcat un covrig și mi s-a rupt dintele.”
eu vreau să văd dintele.
Pentru că acel covrig poate să fi fost doar momentul în care problema a devenit vizibilă.
Nu neapărat cauza tuturor problemelor.
Ce facem dacă s-a rupt?
În primul rând, nu încerca să repari singur plomba.
Știu că internetul ne-a învățat că putem face aproape orice acasă :)
Dar dintele nu este unul dintre lucrurile pe care aș recomanda să le „reparăm” cu soluții improvizate.
Ideal este să vii la un consult.
Trebuie să vedem:
- cât din obturație s-a pierdut;
- cât dinte a rămas;
- dacă există carie;
- dacă există o fisură;
- dacă pulpa dintelui este afectată;
- și dacă dintele mai poate fi reconstruit cu o obturație.
Punem o obturație nouă și problema este rezolvată.
Dar alteori dintele are nevoie de o restaurare mai protectivă.
De exemplu, o coroană sau o altă soluție indirectă, în funcție de situația clinică.
Deci de ce se rupe o plombă?
Pentru că poate exista uzură, fractură, carie secundară, solicitare mecanică mare sau, uneori, o structură dentară deja foarte slăbită.
Și mai este ceva.
O plombă mare nu trebuie privită doar ca o „plombă mare”.
Trebuie să ne uităm la dintele pe care îl susține.
Pentru că obiectivul nostru nu este să ținem plomba în dinte cu orice preț.
Obiectivul este să păstrăm dintele.
Iar uneori, pentru a păstra dintele, trebuie să schimbăm strategia de restaurare.
Așa că, data viitoare când simți că „a căzut plomba”, nu te gândi doar:
„Trebuie să-mi pună alta.”
Întrebarea corectă este:
„De ce s-a rupt și cât dinte mai am?”
